Disciplina este un cuvânt atât de folosit și auzit de fiecare dintre noi încă de la vârste fragede. Fie solicitată de cei din jur sau de sistemele din care facem parte, fie autoimpusă în condiții de competitivitate, disciplina oferă anumite senzații ciudate.
Am fost curios în timpul anilor să întreb câteva sute de persoane de toate vârstele, de la copii de câțiva ani până la adulți în etate, ce simt în momentul în care se gândesc la disciplină sau la a fi disciplinați. Într-o proporție covârșitoare, răspunsurile au fost următoarele:
- Să fiu cuminte
- Să ascult
- Să nu fac prostii
- Să fie totul într-o ordine
- Ideea de ordin impus
- Ideea de a nu face ceva greșit
- Să fiu conform
- Să nu deranjez
- Să-mi văd de treabă
- Să fac un efort
- Este obligatoriu
Din curiozitate, am căutat câteva definiții deștepte ale cuvântului în diverse dicționare și am avut surpriza să constat că în integralitate, acestea se referă i) la o totalitate de reguli de comportare și de ordine, ii) la supunere liber sau mai puțin liber consimțită, iii) la un set de norme, iv) la supunerea membrilor unei colectivități față de dispozițiile date de conducere și așa mai departe.
Nici nu e de mirare că la auzul cuvântului disciplină sau al îndemnului fii disciplinat, senzația pe care o avem este cea de limitare, de voință impusă cu efort, de ingerință și deranj. Și, cu siguranță, nu am văzut pe nimeni care să fie bucuros când i se spune să fie disciplinat. Ne cam vine să fugim când ni se spune să fim disciplinați. Și nu avem prea mare tragere de inimă să fim, nici măcar când ne-o spunem noi înșine.
Și totuși, disciplina pare ceva atât de necesar în orice performanță, indiferent de domeniu. În sport, în afaceri, în artă, în studiu, în muncă. Dacă vrei rezultate, pare că e mare nevoie de disciplină. Dacă ar fi să extrapolăm, până la urmă a fi bine în propria viață personală pare a fi tot o chestie de disciplină. Dar cum să ai viața plină de disciplină și, în același timp, să te simți și liber, confortabil, chiar bucuros?
De multe ori, cu un talent de-a dreptul poetic, avem tendința de a ne rupe viața în personal și profesional, fugind dintr-o parte în alta, căutând un personal liber, deci indisciplinat și căutând să fim cât mai conformi în viața profesională. Sau invers. Și uite așa, viața asta devine un du-te vino agitat, în care starea de tihnă pare să fie cel mult furată din când în când.
De la aceste constatări mi-a apărut o întrebare bizară: Dar poți fi bine cu disciplină și bucurie în același timp? Chiar și acum când citesc întrebarea, pare ciudată. Cum să fii și în acord cu disciplina și cu bucuria în același timp? Îmi și imaginez un copil care a făcut o boroboață și, spunându-i să fie disciplinat, să-l apuce o mare bucurie zâmbitoare. Se poate oare așa ceva? Eu zic că da. Și totul pornește de la perspectiva pe care o acordăm cuvântului disciplină în sine.
Cum ar fi dacă disciplina nu ar presupune impuneri și reguli, ordine și dispoziții? Ce ar putea presupune altceva care să bucure? Din ce am experimentat pe propria piele și din ce am auzit de la alte persoane mai experimentate în ale vieții decât mine, cea mai mare bucurie a omului este să simta că face ce vrea. Că este liber să hotărească, fără temeri și cu încredere. Și uite așa, începe o gateala bucătărească a noului fel de mâncare numit disciplină. O reinterpretare, ca în cazul unor ouă Benedict servite altfel decât în formula clasică… ne apucăm așadar de gastronomie cu cuvinte. Se ia baza de disciplină, încredere, vreau, libertate și un ingredient bun la toate. Atenție, numit în zilele noastre, focus.
Cum ar fi dacă ne-am obișnui în toate palierele vieții noastre mai explicite decât personal și profesional, de genul stare fizică, stare interioară, relații, carieră, stare financiară, stil de viață și câte mai vreți voi, să considerăm că a exercita disciplina înseamnă a fi atent și încrezător cu ceea ce vreau în mod liber?
Pentru mine, o astfel de abordare poate explica entuziasmul sportivilor în procesul de obținere al performanței, al celor care reușesc în proiectele lor indiferent de domeniu, al celor în acord cu propria lor viață. Până la urmă toți acești oameni sunt extrem de atenți cu ceea ce vor ei.
- Dacă ar fi să scalezi de la 1 la 10, în fiecare segment al propriei vieți, ca cele spuse mai sus, câtă atenție acorzi la ceea ce vrei?
- Sau, ca să fiu și mai sâcâitor, pe aceeași scalare de la 1 la 10 cât îți este de clar ce vrei în fiecare segment al propriei vieți?
Două întrebări pe care le poți scrie pe hârtie cu răspunsurile aferente. Răspunsurile îți vor da starea actuală. De aici poți îmbrățișa disciplina către a reuși. Setând ce vrei și fiind atent cu asta.
O astfel de reinterpretare gastronomică a disciplinei poate fi ceva nou. Poate fi luată în calcul și, cu siguranță, pentru a te bucura de un alt gust, de o altă imagine, de o altă aromă a ceea ce servești în fiecare zi, e musai ca de voie buna să schimbi ingredientele.
Asa că te îndemn să reinterpretezi rețeta disciplinei folosind vreau clar în viața ta cu garnitură de atenție din belșug. Va fi o disciplină cu bucurie și libertate de a trăi. Cam asta poate fi o viață disciplinată. O viață în care toată atenția este orientată către ceea ce vrei. Cu condiția să știi ce vrei, desigur. Smile and shine! Sau Poftă bună din propria viață! 
