fbpx

EdAlt Institute

De ce unii da și alții ba?

Prins în vârtejul vieții profesionale și personale, am ales de câțiva ani să ies din mașina de spălat a existenței, unde momentele de claritate erau rare și scurte, eventual când ajungeam în dreptul hubloului, insuficiente pentru tihnă și continuare clară și asumată. Mi se părea că parcă ceva era profund greșit în modalitatea de abordare a lucrurilor de către mine însumi și de marea parte a celor cu care interacționam în mediul personal și profesional.

Uitându-mă și în jurul meu, la persoane mai mult sau mai puțin apropiate, la organizații sau grupuri de lucru, dar și uitându-mă în propria ograda, m-am străduit să observ și să sintetizez modul în care funcționam – pentru a putea analiza, într-o manieră cât se poate de simplă și inteligibilă.

Si iată cam ce a ieșit, fără a avea pretenția vreunei descoperiri absolute sau a unui studiu exhaustiv :).

Am interacționat cu persoane și organizații bogate sau importante, care aveau un nivel de frământare crescut, dus până la tensiune sau lipsă de bucurie (ca să nu zic panică și deprimare). La fel, am interacționat cu persoane sau companii a căror avuție sau activitate lasă mult de dorit și care resimțeau aceleași stări de tensiune și neîmplinire, ba chiar de disperare. Am întâlnit oameni bucuroși, distinct de nivelul avuției lor sau de activitățile desfășurate. Am întâlnit oameni bucuroși și relaxați, care aveau rezultate extraordinare în planul activităților profesionale și al profitabilității ori rezultatelor.

Destul de ciudat. Oameni și organizații bogate care făceau lucruri inteligente în stare de panică, șoc și groază, tensiune, frustare și frământare. Oameni și organizații la care bucuria era la ordinea zilei cu activități nepretențioase, fără o avuție mare, sau din contră – tot bucuroși și cu activități laborioase și profitabilitate maximă.

Din ce motiv se întâmplă toate astea? Am observat și tot observat, începând cu propria-mi persoană și propria organizație, continuând cu persoanele și organizațiile cu care am interacționat și îndrăznesc să concluzionez, fără a avea pretenția că este singura explicație posibilă: diferența întâlnită la aceste categorii de persoane, organizații, grupuri de lucru, vine din ordinea în care trei verbe sunt utilizate. Acestea sunt: A FI, A FACE și A AVEA.

Majoritatea oamenilor face lucruri, activități, proiecte ca să aibă rezultate, bani, profit, bunuri. Fac aceste lucruri cu speranța că astfel vor fi bucuroși, fericiți, împliniți, performanți, importanți. Și astfel, folosim o paradigmă: A FACE – A AVEA – A FI. Dacă facem nu știu ce sau nu știu cum, atunci o sa avem nu știu ce și nu știu cum și poate că o să fim într-un fel pe care ni-l dorim.

Rezultatul este, de cele mai multe ori, nesatisfăcător, pentru că ne poziționăm într-o zonă de insuficiență în care orice am face și orice am avea, starea dorită este amânată continuu. Nu este suficient și ne poziționăm ca într-un mit al lui Sisif în care tragem sau împingem cu efort și trudă pentru un rezultat îndepărtat ce ține de a fi într-un fel.

Meteahna acestei abordări este aceea că pune carul înaintea boilor. Cum să faci și să ai ca să fii? Prima dată ești într-un anume fel, apoi faci și ai. E o logică simplă. Prima dată ești. Ca să faci și ca să ai, trebuie să fii! Din păcate, de mici suntem învățați invers: dacă facem nu știu ce, atunci o să ajungem să avem și să fim. Deși generalizată, abordarea este – după cum se vede – defectă.

Firească și naturală este cealaltă modalitate prezentată, rar întâlnită: A FI – A FACE- A AVEA. Adică, dacă ești într-un anume fel, poți face lucrurile care iți plac și cum îți plac, iar rezultatul ce ține de a avea vine de la sine, pe baza atitudinii potrivite. Concret, eroarea atât de des întâlnită în tiparul social și existențial în care trăim este aceea că uităm să fim într-un fel pe care să-l alegem, ca să putem face ce și cum dorim, pentru a avea. Pare filozofic și complicat, dar așa este. Prima dată ești, apoi faci și ai!

Am mai înțeles că, a fi într-un anume fel, este pur și simplu o alegere inițială. O hotărâre personală, fără alte analize, în afara oricărei judecăți de valoare, orientată spre viitor. Adică, pur și simplu, CUM VREI SĂ FII. CUM ALEGI SĂ FII. Ca persoană, ca organizație.

În lipsa unei definiri clare și conștiente, asumate, a unui VREAU SĂ FIU, șansele ca ceea ce faci sau ai să te bucure sunt minime, dar cu un efort sisific. Continuu, insuficient, nemulțumit, lipsit de bucurie. Dacă simți cumva asta, ar fi potrivit să te oprești din vâltoarea vieții și să te întrebi:

Tu cum vrei să fii? Distinct de orice și dacă totul este posibil. Sau: cum vrei să fie organizația ta?

O întrebare la care ar fi de preferat să răspunzi conștient și clar. Probabil nu ai timp pentru asta, pentru timpul îți este limitat. Amuzant, dar nu merge altfel. A fi bine, a fi bucuros, a fi liniștit, a fi performant și așa mai departe, constituie o alegere. O hotărâre orientată spre viitor, pentru că pur și simplu… așa vrei tu. Nu poți să faci și să ai, dacă nu alegi cum vrei să fii!

În acest context, îndemnul meu este următorul – desigur, dacă VREI:

Reușește în A FI! Felul în care alegi să fii generează ceea ce faci și obții.

Ca într-o buclă, pentru a putea să generezi performanță și reușită, este necesar să fii în felul destinat reușitei. Iar asta se alege conștient. Procesul natural de creștere a părții vizibile are întotdeauna o corespondență similară și proporțională în partea nevizibilă, care susține ceea ce se poate observa. Vizual, o plantă care crește la suprafață își dezvoltă structura subterană ca bază a resurselor necesare reușitei. Fără rădăcinile care să susțină creșterea, reușita este imposibilă. Fără a alege să fii în felul potrivit ție, ceea ce vei face și vei avea va fi insuficient!

Așadar, fii în felul în care vrei! Ales sau nu. După cum vrei tu. Eu merg pe cartea lui aleg să fiu bucuros.