Vine un moment în viața fiecăreia dintre noi când simțim că vrem mai mult, putem mai mult sau, de ce nu, vrem altceva. Acest sentiment intervine în momente diferite: după o naștere, după ce s-a instalat rutina la job, atunci când vrem să aflăm mai multe despre noi și rolul nostru pe pământ, cum mi s-a întâmplat mie.
Vârsta de 30 de ani m-a prins cu doi copii, o carieră universitară în ascensiune și cu multe întrebări: “Oare ce fac acum mă definește ca om și îmi va aduce împlinire pe termen lung?”, „Chiar mă văd făcând asta și peste 20 de ani?”, „Rămân pe același curs sau trebuie să merg într-o altă direcție?” O conjunctură fericită m-a făcut să descopăr coachingul. Astfel, peste întrebările care mă vizitau de ceva vreme, s-au suprapus alte întrebări care m-au răscolit și, deși nu au adus cu sine o schimbare radicală în acel moment, au rămas în mintea mea ca niște semințe puse la încolțit. Cu cât mă gândeam mai mult la ele, cu atât viitorul meu prindea contur. Mi-am dat seama în timpul formării în coaching pe care am urmat-o ulterior, că întrebările primite m-au făcut să-mi văd viața cu alți ochi. De atunci, au trecut mai bine de 13 ani, timp în care mi-am întors viața la 180 de grade și, acum eu la rândul meu, le pun întrebări femeilor de 30 de ani aflate în derivă. Și oricât de banal ar părea, niște întrebări potrivite pot schimba destine.
Imaginează-ți cel mai bun scenariu pentru obiectivul tău
Unele dintre clientele mele își doresc să iasă din rutină și să devină mai îndrăznețe, așa că pe acestea le întreb: “La ce nu îndrăznești să speri?”. Când le forțezi puțin să se dezbrace de toate convențiile și să fie sincere cu ele însele, visele lor prind contur; își imaginează cel mai bun scenariu cu putință pentru obiectivul lor.
Alte femei la 30 de ani își doresc să rezolve provocări legate de timp, tot mai multe dintre ele confruntându-se cu problema echilibrului dintre viața personală și cea profesională. Pe de o parte, ele simt că sunt la vârsta la care ascensiunea profesională este foarte importantă și că ceea ce ar putea face acum nu vor mai putea face niciodată. Pe de altă parte, au un soț, poate copii, care au nevoie de ele și cer să le acorde mai mult timp. Când te vezi prinsă între cele două, ies mereu scântei. Cum să te împarți în două și să fii la fel de prezentă și dedicată în ambele sfere ale vieții? Și aici, le cer să își imagineze că au avut un parcurs perfect și și-au atins obiectivele: „Imaginează-te peste cinci ani, când totul este exact cum îţi doreşti. Tu cum eşti?”, „Cum este mediul tău ambiant?”. În urma acestor întrebări apare clarificarea: încotro să o apuc, unde va fi focusul meu în următoarea perioadă.
Femeia la 30 de ani este o femeie puternică, de multe ori ajunsă într-o poziție care presupune multe responsabilități, dar care vine și cu “crize” și probleme. Îmi place să pornesc de la premisa că orice problemă poate fi şi o oportunitate, că orice criză aparentă poate duce la o înnoire sau la o înviorare, că orice personaj dificil de care te lovești te învăţă ceva. Pe clientele care trăiesc un astfel de scenariu le întreb: „Ce ai face dacă aşa-zisa ta problemă ți-ar deschide, în realitate, drumul spre o schimbare radicală?”. De aici până la a vedea “criza” drept o oportunitate nu este decât un pas.
Lista întrebărilor poate continua la nesfârșit; în cei 13 ani de când sunt coach și client de coaching, am întrebat destule. Iar răspunsurile pe care le-am primit și mi le-am oferit m-au făcut, de fiecare dată, să înțeleg cât de mare nevoie avem de cineva, care să ne conducă spre noi înșine, pentru a afla lucruri esențiale. Fie că avem 20, 30 sau 40 de ani. Iar pentru aceasta, îi sunt infinit recunoscătoare coach-ului care mi-a adresat întrebările potrivite, datorită cărora am renunțat la o carieră pe care o construisem cu determinare până atunci în favoarea unei noi meserii care ajută oamenii să îmbrățișeze cu curaj o altă viață.
Așadar, te întreb la rândul meu, în speranța că vei lua viața în piept și te vei gândi la un răspuns: ”Și tu, la ce nu îndrăznești să speri?”
