fbpx

EdAlt Institute

Managerul coach sau Liderul schimbării

Imaginează-ți cum ar arăta mediul de business românesc dacă, în una din 5 companii s-ar implementa o cultură de coaching în adevăratul sens al cuvântului. Sau cel puțin în una din 10 companii. Sună mai realist? Fie și numai în una din 100 companii să se întâmple acest lucru și cred că schimbarea ar fi fabuloasă! Sunt optimist, știu, însă optimismul meu este susținut de faptul că adoptarea unei culturi de coaching în organizație va deveni un must-have și nu va mai trece mult timp până când acest lucru se va transpune în realitate și acesta nu este singurul beneficiu, i se alătură și multe altele după cum veți regăsi mai jos.

Cine este managerul coach?

Cultura de coaching este foarte importantă, așa cum a detaliat și colegul meu în articolul său despre cum să implementezi o cultură de coaching care să aducă beneficii valoroase în mediul intern și extern al companiei. Un vector extrem de important în implementarea unei culturi de coaching în organizație este – managerul coach. Cine este acest personaj și care e rolul lui în această poveste? El este elementul cheie pentru a facilita apariția performanței în cadrul organizației aflată în proces de schimbare, de adoptare a unei culturi de coaching.

 

Prin coaching, managerii își dezvoltă aptitudini 

esențiale pentru performanță

 

În actualul context de dezvoltare al organizațiilor, când concurența internațională este acerbă în economia globală, iar exigențele consumatorilor privind produsele sau serviciile livrate clamează structuri organizaționale eficiente și performante, așteptările legate de aptitudinile și abilitățile managerilor sunt mult mai ridicate. Experiența tehnică sau cunoștințele practice nu mai sunt suficiente pentru a crește performanța și a consolida rezultatele angajaților. Managerul a devenit un personaj complex care se dezvoltă, deprinde noi competențe și consolidează aptitudini pe care le implementează în activitatea curentă pentru a atinge obiectivele asumate.

Coachingul ca instrument de leadership

Introducând o abordare de coaching în stilul de conducere, managerii experimentează în primul rând o schimbare de paradigmă managerială, trecând de la clasicul model comandă – controlează – constrânge, la o abordare de tip partenerial, de colaborare, de deschidere și învățare. Prin coaching, managerii își dezvoltă aptitudini esențiale pentru performanță și le aplică în cadrul organizației, precum:     

  • Capacitatea de autocunoaștere 
  • Aptitudini de comunicare verbală 
  • Stabilirea obiectivelor și crearea unei viziuni în atingerea lor 
  • Zona de management ale deciziilor individuale 
  • Motivarea și influențarea angajaților 
  • Capacitatea de a construi o echipă 
  • Capacitatea de a defini și rezolva probleme 
  • Abilitatea de a delega 
  • Managementul timpului 
  • Managementul conflictelor 

Rezultatul? 

 

Beneficii

O serie de beneficii evidente, și mai ales măsurabile, au reieșit în urma studiilor aplicate în organizații (Hicks – 2014 si Britton – 2018): 

Ce face un manager coach? 

  • Validează așteptările acționarilor sau proprietarilor de companii
  • Facilitează performanța în organizație pe principii sustenabile 
  • Creează spațiu de creștere, dezvoltare și inovare 
  • Consolidează valorile și viziunea organizației 
  • Creează structuri, procese, proceduri și sisteme capabile să se adapteze rapid la noile provocări ale lumii în care trăim

 

Coachingul consolidează echilibrul între viața personală 

și cea profesională a managerului

 

Dincolo de beneficiile pentru organizație, cred că este important să aduc în discuție și beneficiile personale ale managerilor care își formează deprinderi și abilități de coaching. Procesul de autocunoaștere este profund, iar perspectivele noi care apar în urma parcursului de formare vor aduce schimbări pozitive și în viața personală. Se schimbă și se îmbunătățesc relațiile personale și de familie, interacțiunile cu colegii, cu clienții, crește stima de sine și încrederea, apar conștientizări legate de anumite comportamente indezirabile și se nasc opțiuni și modalități de schimbare a acestora, se clarifică obiective și căi de acțiune precum și motivațiile acestora. Prin autocunoaștere își înțelege nevoile, crește dorința de învățare și schimbare, se integrează acestea în atitudine și comportament, se setează obiective, se creionează un plan de acțiune care generează creștere și dezvoltare în toate aspectele vieții. Se consolidează, așadar, acel echilibru atât de des invocat în rândul managerilor, între viața personală și cea profesională. 

În toată această discuție, mai este necesar un singur lucru: VREAU-l managerului de a se implica în procesul de formare în coaching. Și da, este adevărat, coachingul nu este pentru toată lumea. Este doar pentru cei care își doresc o schimbare benefică, profundă, cu sens și substanță, în viața lor profesională și personală.

În cazul în care vrei să experimentezi coaching-ul pentru tine sau pentru organizația ta, suntem aici pentru a te parteneria în acest proces.