fbpx

EdAlt Institute

Radu Hriniuc

DESPRE MINE

 

În evoluția mea personală și profesională, am identificat o constantă care mi-a adus multă bucurie și satisfacție: împărtășirea cu cei din jur a tot ceea ce învățam, citeam sau aveam. Această dorință m-a determinat să-mi aduc aportul la dezvoltarea și creșterea noastră ca ființe umane. Din acest motiv am ales să mă dedic zonei educaționale, într-un domeniu fascinant, incitant, provocator și transformațional: coaching-ul. Îmi doresc să mă implic într-o educație altfel.

 

Am o experiență de peste 20 de ani în leadership și management, timp în care am lucrat cu diverse echipe atât în mediul academic cât și mediul privat de business. Motivat de o puternică dorință de cunoaștere și dezvoltare, empatic, deschis și vizionar, am explorat cu succes diverse zone profesionale în care am inovat și am adus valoare. În ultimii 15 ani, am activat în industria de travel, în una din cele mai puternice companii românești din industrie, cu expertiză în vânzări corporate, dezvoltare de business, francize și resseleri, relații internaționale, achiziții publice, marketing, PR și comunicare, dezvoltarea de parteneriate și responsabilitate socială.

 

În anul 2016, am experimentat pentru prima dată coachingul. A fost momentul unei profunde schimbări de percepție, debutul unei transformări personale ce urma să continue în următorii ani. Se contura un melanj perfect între experiența profesională dobândită, abilitățile personale, empatia și deschiderea față de oameni, dorința de împartășire și formarea în coaching. Am realizat foarte repede că prin procesul de coaching și folosind instrumente specifice, pot sprijini oamenii în atingerea obiectivelor personale sau profesionale asumate, performanța dorită, să-și împlinească visele și aspirațiile, să-și trăiască viața așa cum își doresc cu adevărat.

 

Valorile care mă definesc sunt generozitatea, integritatea, ambiția, deschiderea față de oameni, empatia, învățarea continuă. Dorința mea este să sprijin dezvoltarea oamenilor în plan personal și profesional folosind experiența și cunoștințele acumulate în diversele programe de formare parcurse: coaching, leadership, comunicare. 

 

Am privilegiul și onoarea de a mă număra printre lectorii EdAlt Institute, unde conectăm educația de elită cu activarea potențialului uman. Coachingul este asemănător cu a face inner engineering: lucrăm cu zona cea mai profundă și mai adâncă din oameni, pentru dezvoltare și transformare în bine. Alături de colegii mei lectori, cu care împărtășesc aceleași valori, credem în aceleași principii și idealuri, am dezvoltat o instituție puternică care va crește constant și sănătos și va avea un impact major asupra educației prin coaching și leadership. 

 

Sunt fericit că am șansa de a facilita schimbarea în bine a oamenilor în sesiunile de coaching, de a-i însoți în evoluția și progresul lor spre atingerea obiectivelor propuse. E un sentiment unic privilegiul de fi parte din succesul și transformarea majoră în toate domeniile vieții ale oamenilor cu care lucrez. Este important să înțelegem că nu suntem singuri, că trebuie doar să cerem ajutorul și să-l acceptăm atunci când simțim că a venit timpul să facem o schimbare profundă în viața noastră. 

 

 

Contact Radu Hriniuc