DESPRE MINE
De 20 ani de când lucrez cu oamenii, întreaga mea activitate a avut ca scop performanța. Focusul meu a fost întotdeauna îndreptat spre inovativitate și atingerea celui mai înalt nivel de profesionalism. Am început în mediul academic, apoi am decis să-mi îndrept atenția spre zona antreprenorială. În urma contactului cu coachingul, mi-am dat seama cât este de important să dai mai departe pentru a putea crește atât pe plan profesional cât și personal. Acesta este motivul pentru care îmi doresc să folosesc experiența dobândită lucrând cu oamenii și cu echipele pentru dezvoltarea coachingului.
Văzut prin lentila de coach profesionist, termenul de relație capătă o nouă formă și dimensiune. Până la urmă totul se construiește pe relații. Fie că vorbim de relații intrapersonale, interpersonale, de echipă, organizaționale și globale, toate la un nivel sistemic au în vedere obținerea performanței. Simt o bucurie mare când văd rezultatele relaționărilor mele, a felului în care ceilalți cresc, se dezvoltă și evoluează, căutând obiective și pași de acțiune concrete pentru a le îndeplini.
Valorile mele principale sunt creșterea, participarea și performanța. Participarea pentru mine înseamnă mai mult decât a fi doar prezent. Înseamnă să te implici, să te intereseze, să dai mai departe necondiționat și să ai în permanență curiozitatea de a vedea unde poți să-i parteneriezi pe ceilalți în evoluția lor.
EdAlt este cadrul prin care noi lectorii lucrăm și creștem împreună și gândim mai departe programele pe care le oferim celor care își doresc dezvoltare si schimbare pe plan personal și profesional. De asemenea, EdAlt reprezintă diversitate prin persoanele și echipele care au urmat cursurile și școlile noastre, prin noi lectorii care parteneriem cadrul de manifestare în creșterea lor dar și prin programele dezvoltate.
Îmi doresc să le ofer oamenilor din jurul meu starea mea de bine, deschidere necondiționată, fără judecată și posibilitatea de a crește prin intermediul tehnicilor și instrumentelor de învățare și coaching.